Traim in prea multe inchisori create pe de o parte de propria ignoranta iar pe de alta parte ca urmare a unui principiu conform careia "despre ce nu se vorbeste, nu exista".
Intr-o lume considerata a fi hipersexuala, ba chiar pornografica, 1% din populatia globului intra in categoria asexualilor.
Pentru ei se deruleaza in tari civilizate programe de terapie psihologica dar nu pentru ca ar avea nevoie de sustinere psihologica ci mai degraba pentru a fi inteles si studiat acest fenomen. Sigur, concluzia e ca nimeni nu poate impune nimanui propria sexualitate sau lipsa ei dar asta e doar o concluzie primara.
Ma gandeam ca daca in tarile civilizate se pune pe agenda psihologilor problema asexualitatii, in Romania depresia, desi in plin avant si deseori invalidanta, e tratata cu o aproape totala ignorare a persoanelor daca nu au ghinionul a fi considerate posedate si tarate la exorcizare. De ce? Din obscurantism si ignoranta, din lipsa de respect de sine care are ca prima reactie lipsa respectului fata de ceilalti.Ne mai comportam inca asa cum erau apucaturile la sfarsitul sec al XVIII-lea sau inceputul sec al XIX-lea. Nu e bizar ca mereu ne impiedicam si ramanem in urma? Nu ne creaza deloc un sentiment de disconfort personal care sa ne determine sa evoluam individual si apoi din aproape in aproape la nivel de societate?Nu stiu raspunsul si cred ca nici nu o sa-l aflu prea curand dar asta nu ma face sa nu imi mai pun intrebari.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu