“dar ce inseamna sa muncesti cu dragoste ?Inseamna sa tesi stofa cu fire toarse din sufletul tau, ca sic and ioubita-ti ar trebui sa o poarte.Inseamna ca cladesti o casa cu tragere de inima ca sic and iubita-ti ar trebui sa o locuiasca.Inseamna sa semeni boabele cu duiosie, iar spicele sa le seceri cu bucurie ca sic and iubita-ti ar trebui sa manance painea calda.Inseamna sa pui in fiecare lucru pe care il faci o farama din sufletul tau .Si sa stii ca toti mortii fericiti se tin in preajma ta, veghindu-te.”(Kahlil Gibran)
Nu ar fi acesta atitudine un mod de rezolvare a problemelor multiple care ne invadeaza viata, care ne streaseaza existenta?Cati dintre noi suntem capabili sa facem din munca noastra un dar pe care s ail daruim celorlati ca si cum ni l-am darui noua insine ? Cati dintre noi ne-am pus intrebarea de ce nu facem lucruri de calitate ca si cum le-am face pentru noi?De ce inca mai persista vechea si daunatoarea expresie romaneasca ‘lasa, ca merge si asa!”.N-ar fi acesta un motiv de reflectie asupra a ceea ce facem in fiecare zi?N-ar fi acesta un motiv de a incepe sa fim altfel decat suntem distrugandu-ne unul altuia vietile, fericirile si implinirile?N-ar fi bine sa incepem prin a ne schimba atitudinea in fata vietii, in fata semenilor nostri, fiecare prin el insusi?Inainte de a avea pretentii fata de ceilalti cati dintre noi suntem cu adevarat indreptatiti sa facem reprosuri ?Pentru cei care micimea nu le-a interrupt puterea de a-si pune intrebari, de a cadea pe ganduri …acesta este cu adevarat un motiv de reflectie
